6 Sept 2012

Peterson - Nutty Cut



Tutun : virginia, burley, black cavendish
Aspect tutun : ribbon
Aroma : piersică, un pic de lichior, intensă, parfumată
Tărie : scăzută
WAF : mediu
Prezentare : cutie de 50 g

În ultimul timp am fumat mult mai puţin decât în trecut. Şi ca într-o rememorare a debutului ca fumător de pipă am început iar să evit afumăturile şi virginiile naturale în favoarea câte unul aromatic uşor şi plăcut, nu prea complex, şi ceva mai uşor de acceptat de soţie. Şi pe piaţa românească cele mai tentante din acest punct de vedere rămân aromaticele de la Peterson, variind de la medii la bune. Am fost curios de Nutty Cut de când îl văzusem pe site-urile magazinelor din afară, şi am luat până la urmă o cutie, împărţită frăţeşte cu un fost coleg care încearcă şi el să facă primii paşi în domeniu. Interesant, chiar plăcut, şi din ce mi-a spus pentru un începător este chiar excelent. 

Amestec de trei tutunuri, bucăţele mai mari de virginii aurii şi cele uleioase şi întunecate de cavendish, este un aromatic tipic, destul de umed. Mirosul iniţial mi-a amintit de un tutun care mi-a plăcut enorm la vremea lui, Sundays Fantasy, şi pentru care făcusem o nefirească pasiune ţinând cont de calitatea cel mult mediocră - piersică, puţin alcool, foarte puternic. Nici un miros de tutun. Producătorii spun că au adăugat rom, nuci macadamia (de unde şi numele) başca nişte nucă de cocos. Se aprinde uşor dacă este aerisit un pic, şi arde suficient de bine pentru un aromatic clasic. Gustul în prima jumătate este dominat de nucă şi de o plăcută dulceaţă, cu unele note vagi de rom, pentru ca apoi să îşi facă simţită prezenţa virginiile şi un pic de burley. Ca mai toate tutunurile aromatice, cu accente de prăjitură, ajunge destul de amar spre final, chiar neplăcut. Se cere fumat lent, chiar prea lent, pentru a simţi mai bine casing-ul, altfel gustul amar şi chiar un pic iute se grăbeşte a-şi face simţită prezenţa. Ultimele pufăituri capătă acel gust neplăcut de cenuşă, dar deja m-am obişnuit cu aromaticele. Prea puţine sunt cele care nu au această problemă. Miros în cameră destul de plăcut chiar şi pentru militanţii anti-fumat, fără probleme deosebite de condens sau pişcături de limbă. 

Nutty Cut de la Peterson e un aromatic interesant, de vară, uşor şi prietenos cu începătorii. Nu este memorabil, nu e genul de mixtură pe care a-i fuma-o cutie după cutie, dar este o alternativă în oferta Peterson ce mi-a plăcut. Merită încercat. Şi mă bucur că am făcut-o. 

0 comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...