22 Jul 2008

Marie Darrieussecq – Bebelusul

Bebelusul nu vine cu manual de instructiuni. Nu are certificat de garantie. Mai ales ca tata, oricat de pasionat ai fi, oricat de mult ti l-ai fi dorit, nu ai idee ce trebuie sa faci cu maimuta aceea urlatoare, care in prima faza nu stie decat sa zbiere, sa manance si sa aiba colici. Eventual sa vomite pe tine, in clipele de tandra intimitate si relationare tata – bebe. De fapt, bebe-tata. Prioritatile s-au schimbat. Sa zici mersi daca te mai baga restul lumii in seama cand bebe este pe primul loc. Devii Omul Invizibil. Te stergi. Si totusi esti mai fericit, mai speriat si mai mandru decat oricand. Cat despre schimbarea scutecelor, mai ales cand nu se rezuma la pipi angelic de bebe, e momentul cand barbatii se separa de baietei. Presupun ca pentru mama este mai greu si mai usor. Presupun.

Este greu, daca nu imposibil, sa scrii despre aceasta prima perioada din viata de parinte fara sa cazi in cliseele din revistele pentru mamici si femei care nu au devenit inca mamici pentru ca sunt femei de succes. Roz bonbon, floricele, ciupercute, iepurasi, ingerasi si tot harnasamentul. Scrii, vrei nu vrei, cu ovarele. De regula scrii fals si prost.

Marie Darrieussecq, scriitoarea si mamica avand un nume imposibil, reuseste in Bebelusul, una dintre aparitiile recente din colectia Cotidianul, sa scrie cu creierul si sufletul. Nimic visator, nimic edulcorat, nimic fals. Nu stim nimic despre ea, nu stim cum l-a cunoscut pe tata – care va avea in toata cartea un rol de figuratie, de suport, un rol tertiar – nu stim cum a avut copilul, cum a fost noaptea sau dupa-amiaza sau momentul zilei de amor, nu stim nimic despre conceptie. Totul este o alta poveste. Cartea incepe brusc cu intrarea copilului in viata autoarei. Un baietel. Care apare parca adus de un comis-voiajor, comandat, pe semnatura, te trezesti cu el. Si acesta este un moment destul de bulversant. De fapt, primele luni alaturi de copil sunt scrise de oricine sub forma unui jurnal de campanie. De pe campul de lupta, din transee. Inveti din mers, rezisti fara somn si mancare, te trezesti la 1-2-3 ore, schimbi scutece, dai de mancare copilului. Te face sa devii iritabil si filosofic, deprimat si mirat.

“Bebelusul” mamicii pe nume Marie Darrieussecq este o succesiune aproape cinematografica de impresii, de tuse literare mai scurte sau mai lungi, momente surprinse in instantanee foto. Pentru ca asa se intampla, fiecare moment are o valoare intrinseca si toate se succed ametitor de repede. Scriind adesea in caietul/jurnal/viitor roman, cu bebe in brate, Marie este un supravietuitor, un soldat, un rezistent. O rezistenta, mai curand. Extaziata de felul in care bea copilul, de cum ragaie, de cum tuseste, plange, se ineaca, vomita, inghite laptele, trage de sfarcurile deja tumefiate, fascinata de sexul lui minuscul, de miros, de gesturi, de acumularea de sunete/cuvinte, de miscari. Bebe este privit mai intai de scriitoare si apoi, aproape simultan, de mama, dar tocmai aceasta intarziere infima face deliciul romanului. In loc de extazieri cretinoide, mama/scriitoare se mira, studiaza, incearca sa inteleaga, il vede si ca cel mai formidabil experiment literar posibil : sa descrii o fiinta care a iesit oarecum din tine.

Bebe, dupa propriile ei randuri, “este rentabil. (…) Sapte kilograme de lapte praf, fara sa punem la socoteala alaptarea cu lapte de mama, au ca rezultat patru kilograme de bebelus ; pierderile sunt minime”. Doar un exemplu – preferatul meu – al umorului adesea scandalos de care da dovada autoarea. Mai sunt si altele. Multe. Totul este privit cu duiosie si haz, pentru ca orice bebe are o doza imensa de umor. Practic inepuizabila si initial folosita involuntar.

Totul se incheie dupa ce bebelusul a implinit noua luni. Egalul perioadei de gestatie, doar ca de aceasta data petrecuta in afara. Bebelusul este o fiinta. O fiinta atat de complexa incat nu poate fi cu adevarat descrisa. Parafrazandu-l pe Mircea Nedelciu, bebelusul nu se descrie, el se povesteste (regretatul Nedelciu vorbea despre patrie.) Fotograme cu bebe, usor de inteles de cei care au macar unul acasa. Si cel mai bun manual pentru cei care se pregatesc pentru comis-voiajorul care va aduce bebelusul.

A scris si Zmeura despre carte. Vad ca si ei i-a placut.

11 comments:

liviu said...

M-ai convins sa iau cartea. Cat despre tati, in momentul in care apare mini-omul ai cat se poate de multa dreptate

Cinabru said...

Ma bucur, chiar merita citita. Sa vezi cum este cand ai deja doi...

Cristina said...

Abia astept si eu sa ma apuc de carte; inca mai asteapta pe coltul noptierei...

Cinabru said...

Cristina, chiar merita timpul, e o carte surprinzator de buna. O viziune inedita asupra bebelusilor.

Realitatea lui Petria said...

O am lângă pat. N-am citit-o încă.
Ai citit apariţia anterioară, cu preoţii catolici japonezii? Chiar merită. N-am râs de demult aşa ca în timpul lecturării ei.

Cinabru said...

Cea cu parintele Mockingport, parca asa il chema. Chiar mi-a placut, n-am apucat sa scriu despre ea. A fost surprinzatoare, din toate punctele de vedere. La un moment dat avea accente de Hasek.

Cristina said...

Am apucat sa o citesc. Surprinzator sau nu, mi-a placut.
Din ce in ce mai mult, vad ca am timp pentru lectura. Sper sa imi intru in ritm.

Cinabru said...

Ma bucur ca ti-a placut, Cristina. Sunt curios cum e cea aparuta astazi.

Cristina said...

Am luat-o. Isi asteapta randul la lectura. Sper sa ajung cat mai repede "la zi".

inraspar said...

Mi-a placut tonalitatea comentariului tau,in contextul idilizarii (strategice poate,in directia cresterii natalitatii,ca si mediatizarea maternitatii vedetelor)imaginii bebelusului.E poate o incercare de exorcizare a necunoscutului,a fricilor ancestrale (pe care mamicile cu vocatie si le refuleaza in ingerasii,ursuletii etc mentionati)legate de ritualul de trecere al femeii la conditia de mama si implicit a schimbarii de statut pentru barbatul devenit tata.Cei doi parinti se confrunta cu o multiplicare a rolurilor si a fetelor iubirii,fiind nevoiti sa le integreze in cel mai scurt timp.
Cultura i-a indepartat de instinctele naturale care ar rezolva cel mai bine unele din problemele zilnice,ei se documenteaza,problematizeaza,trec bebelusul prin pedagogiile contemporane,cu insuccese notabile.Abia cand il concep ca pe o persoana care comunica deocamdata nonverbal,cand il integreaza in lumea lor ,inchisa pana atunci,isi descopera si inteleg propriul copil.
Cartea "Cand apare copilul" ,scrisa de Francoise Dolto si cea a lui Terry Brazelton ,"Puncte de cotitura" au reprezentat pentru mine doua perspective diferite(tinand si de doua culturi distincte) asupra evolutiei copilului,pe care a trebuit in final sa le ajustez semnificativ pentru a nu-mi declara propria odrasla un fel de outcast al lumii bebelusilor.

Cinabru said...

Inraspar : substantial comentariu, l-am citit cu multa placere. Am notat titlurile recomandate, chiar le voi cauta.

Este atat de ciudat cand incepi sa ii descoperi, nici nu vreau sa sper ca voi ajunge sa ii inteleg cu adevarat.

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...