18 Nov 2013

Arkham Horror - Dunwich Horror

4 comments
Nea Spirache face achiziții

Știți cum se cumpără un boardgame atunci când ești tată de familie, bugetul e limitat, iar soția este îngrozită de ideea unei noi colecții ? Mai ales că un colecționar de colecții ar avea, teoretic, un grad de imaturitate alarmant de ridicat. Cel puțin așa susțin șamanii. Unii le mai spun și psihoterapeuții, ceea ce îmi pare o relativă exagerare. Se cumpără în maniera în care nea Spirache Necșulescu și-a cumpărat pălărie nouă, culoarea oului de rață. Iei Dunwich Horror, pentru că Arkham Horror înseamnă mai mult deja decât iluzorii economii familiale.

9 Nov 2013

Radu Aldulescu a câștigat Premiul literar Augustin Frățilă

2 comments

Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (Editura Polirom, 2012) a câştigat Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, oferit de compania Philip Morris Trading.

23 de bloggeri au decis, în etapa a doua a concursului, care este cel mai bun roman, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste. Romanul „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu a primit cel mai mare punctaj şi a fost răsplătit cu Premiul literar "Augustin Frăţilă", în valoare de 10.000 de euro, oferit de compania Philip Morris Trading. Acesta este cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

Punctajul meu:

Cronicile genocidului de Radu Aldulescu - 5 puncte
Omar cel orb de Daniela Zeca - 4 puncte
Craii si mortii de Dan Stanca - 3 puncte
Hotel Universal de Simona Sora - 2 puncte
Soseaua Catelu 42 de Alina Nedelea - 1 punct

3 Nov 2013

Nouă boardgame-uri de Crăciun. Cer sponsorizare. Ofer gratitudine.

2 comments

Boardgame-urile m-au prins. Mult peste așteptările mele și temerile familiei, care s-ar putea să îmi recomande o doză de pilule roz ale fericirii sau un curs de auto-descoperire personală. În prezența unui psihiatru. De fiecare dată când descopăr o nouă pasiune - cărți, benzi desenate, horror-uri, tutunuri și pipe, Queen, mașini de scris, iar lista va continua cu siguranță - prefer să mă dedic plin de aplicațiune, cu devoțiune maniacală, documentare temeinică și, pe cât posibil, cheltuieli peste posibilitățile modeste de magazioner-gestionar. Dar pentru asta s-au inventat creditorii, și cine să se gândească mai des la tine, cu îngrijorare și teamă, decât cel căruia îi datorezi bani? Măcar așa nu te simți vreo clipă singur pe lume, nici măcar cu maimuțica Suflețel. Și de fiecare dată mă minunez cum de am putut trăi fără noua pasiune treizeci și ceva de ani. Ca să cităm un mare matematician - eram mult mai prost pe-atunci. Și când te gândești că totul a început cu o mefistofelic de inocentă invitație din partea celui care m-a ajutat, cu un deceniu și ceva în urmă, să descopăr Magic the Gathering. Să văd și eu cum e un boardgame...

1 Nov 2013

Numărul 14 al Revistei de Suspans

1 comments


Vă recomand recenzia lui Mircea Pricăjan la Doctor Sleep, continuarea mult-așteptată a celebrului The Shining. Mă văd nevoit să îi dau dreptate lui Mircea, putea fi mult mai mult, dar este în esență o dezamăgire. Poate și noi ne-am dorit altceva de la Danny Torrance și creatorul său. 


Am scris și eu despre un horror cu defectele și neajunsurile sale, dar care merită citit - Berserk de Tim Lebbon. Ar merita făcut un film, cred că ar ieși un horror B destul de bun. Și sunt multe altele de citit, inclusiv câteva proze noi și o părere despre remake-ul Carrie. Încă nu l-am văzut. Și cumva evit să o fac. Despre carte am scris cu multă vreme în urmă, chiar în primul număr al Revistei de Suspans. 

23 Oct 2013

Un Dumnezeu cald sau rece. Și Eminescu. Plus bunică-mea

2 comments

Bunica din partea mamei l-a avut ca examinator la bacalaureat pe George Călinescu. Când anume se întâmpla asta nu mai știu precis, undeva prin anii 40 cu siguranță, dar în timpul războiului sau după... asta nu-mi mai amintesc. Deși era povestea la care revenea periodic, înfrumusețând-o cu detalii care nu se regăseau în versiunea precedentă. Până la urmă și trecutul este doar o poveste. Nici dacă era doar unul dintre examinatori (puțin probabil) sau președintele comisiei (mult mai posibil) nu mai știa cu siguranță. De la ea am moștenit nu doar gena relativ ariană, pe care am transmis-o generos și băieților,  ci și o anumită și exagerată capacitate de a inventa, modifica, augmenta fiecare amintire până la punctul în care fie nu mai îți dai seama unde se termină fantezia, fie ajungi să o crezi și tu. Cum spunea George Costanza , acest înțelept marcat de calviție, nu e o minciună dacă o crezi. Bacalaureatul era pe atunci un soi de exterminare în masă, mult mai dificil decât admiterea la facultate. De n ori mai dificil. 

Memoir 44 - Eastern Front

0 comments

Cutia extensiei

Memoir 44 mi-a plăcut de la prima partidă încercată la Gamesstop. Cumva nu ești niciodată prea bătrân pentru jocuri cu soldăței. Nu știam prea bine regulile, bâjbâiam prin manual sau întrebam ce trebuie făcut, îmi dau seama că am ratat destul din subtilitățile și tacticile jocului, dar ne-am distrat. Așa că m-am bucurat când l-am primit, l-am jucat de fiecare dată când am găsit un oponent disponibil (sau, în lipsă, una din multele mele personalități) și a venit pasul firesc pentru un boardgame. În acest caz un wargame. Cu miniaturi. Prima extensie. Ca multe alte titluri Days of Wonder (un producător deloc lipsit de importanță în această lume cu hărți, cărți, jetoane, miniaturi, eroi și reguli complicate) Memoir 44 are o serie interminabilă de suplimente - armate, hărți, scenarii, miniaturi, inclusiv o geantă specială pentru cărarea întregii colecții.  Paradisul pentru pasionații de strategii militare, dar transpuse în mecanici simple, ușor de învățat, chiar dacă șansa joacă un rol important. Aveam de ales între cele trei armate disponibile până acum. Și am ales... Mama Rusie.

22 Oct 2013

Wellauer's Latakia Mixture

2 comments

Tutun : latakie, virginie
Aspect tutun : ribbon grosier
Aroma : puternic a latakie, genul de mixtură englezească tipică
Tărie : medie
WAF : foarte scăzut
Prezentare : cutie de 50 g

Producătorul prezintă această mixtură surprinzătoare drept un amestec ”viguros” cu un procentaj picant de latakie. Promițător, și când am adulmecat ”monstra” din cutie (mulțumesc, Zudo) am descoperit acel miros intens de latakie în cantitate ce depășește generozitatea, greu de descris unui neinițiat dacă în tine nu se ascunde un poet cu pasiune pentru metafore și nas de parfumier, dar imposibil de acceptat vreodată de acesta. Afumătură, mireasma aceea pe care ajungi să o recunoști imediat după ceva pipe în colecție și tutunuri fumate, trezindu-ți neliniștea anticipării. Și definită franc și dur de familia anti-tabac drept ”pisică moartă”, ”mahoarcă” și alte apelative ce rănesc pe moment naturelul simțitor de pipar. WAF la pământ.

21 Oct 2013

Noutăți de la Nemira - serie Lovecraft și una bucată antologie

0 comments

Două cărți pe care le așteptam cu nerăbdare de ceva vreme. Mă bucur să văd că Nemira continuă seria de titluri horror, de această dată cu o antologie ce se anunță foarte bună și mai ales cu primul volum dintr-o colecție ce va reuni (teoretic) cele mai bune scrieri H.P. Lovecraft. Se anunță un pre-Crăciun pe gustul meu. Încă nu am luat cărțile, probabil săptămâna viitoare să le am și eu pe raft.

20 Oct 2013

Finaliștii la final

0 comments
Am terminat și Omar cel orb, ultimul din cele cinci romane finaliste la a doua ediție a Premiului ”Augustin Frățilă”. O surpriză din multe puncte de vedere (nu spun dacă una plăcută sau neplăcută). Categoric altceva decât mă așteptasem la prima vedere. Săptămâna viitoare voi trimite și punctajul meu, fatalmente subiectiv. 

Am ales deja locurile 3, 4 și 5, fără prea multe ezitări și reveniri, dar încă nu sunt sigur cine va fi pe locul 1 din cele două rămase. Blestemul Balanțelor - indecizia. Combinat cu valoarea apropiată a celor două titluri. Presupun că voi scrie mai pe larg despre fiecare din cele cinci după marea finală. Eventual cu un prim articol cu punctajele pentru fiecare și scurte prezentări. 

13 Oct 2013

Black Gold Special

0 comments



Tutun : cavendish
Aspect tutun : ribbon
Aroma : fructată, dulce-acrișoară
Tărie : scăzută
WAF : mediu
Prezentare : cutie de 100 g


Au fost vremuri demult apuse în care un tutun din seria Borkum Riff îmi părea nu doar fumabil, ci chiar destul de bun. Și alte amestecuri pe care îmi doresc a le uita. Dulcea nevinovăție a lipsei de experiență și a gusturilor în formare... Dacă este ceva ce am învățat când vine vorba de tabacuri este să evit pe cât posibil mixturile ieftine, eventual de care nu am auzit mai nimic, și e o prudență care în general funcționează. Și mă ferește de nicotinice deziluzii. Numai că, la fel ca orice altă regulă, presupune și excepții.


3 Oct 2013

Despre Keene și Wilson în Revista de Suspans nr 13

2 comments
A apărut numărul 13 al Revistei de Suspans, în care am și eu două prezentări/recenzii. 

Prima, Molasar, este despre clasicul roman horror The Keep, publicat de F. Paul Wilson în 1981 și ecranizat, din păcate, doi ani mai târziu. În afara coloanei sonore și a momentelor de umor involuntar este genul de film pe care ar fi mai bine să-l dăm uitării. Definitiv. Dar cartea, fără a fi perfectă, este deja un titlu de referință al genului. Recomandată. 

A doua este Dumnezeu există, dedicată unei surprinzătoare nuvele semnate de Brian Keene, unul dintre autorii noului val de care sunt mai mult decât încântat, și care a reușit aici, păstrându-și stilul, o schimbare radicală a temelor sale preferate. Foarte bună, chiar excelentă, și până se va traduce și la noi (dacă, vreodată) tot e-book-ul este soluția. 

Și sunt multe altele de citit în numărul 13. Multe. Și îmi place coperta. Nu știu cine le face, dar sunt reușite. 

29 Sep 2013

Trei titluri din Colecția Enigma

2 comments

Am primit recent trei titluri din Colecția Enigma a Editurii Univers. Mă bucur când ocazia să descopăr noi titluri thriller-suspans, sper să fie doar începutul. Am început printre picături să citesc numărul 2 și până acum este o surpriză foarte plăcută. Sper și celelalte să fie la fel de interesante. Recenzii în scurt timp aici și/sau în Revista de Suspans. 

1. Claudia Pineiro - Betibú
2. Adam Creed - Justițiarii
3. Sissel-Jo Gazan - Pană de dinozaur

22 Sep 2013

Memoir '44

5 comments

Între wargame și joc de noroc. Plus zaruri. 

Produs de cei de la Days of Wonder în 2004 și creat de Richard Borg (designerul care a imaginat sistemul Command and Colors și are în portofoliu alte câteva wargames, precum Battlelore sau Battle Cry) Memoir '44 a avut de la bun început atât fanii săi, încântați de aspect, funcționalitate și mai ales de seria aparent interminabilă de extensii, cât și detractorii înverșunați, care vedeau în Memoir un soi de blasfemie adusă genului, un joc în care hazardul juca adesea un rol mult mai important decât strategiile minuțioase și putea să aducă la disperare un pasionat. De la Axis and Allies (un Behemoth ca număr de apariții și cel mai cunoscut titlu de gen) până aici drumul era lung și marcat de nenumărate diferențe.  

Pentru că Memoir 44 este înainte de orice un joc simplu, foarte ușor de învățat, și poate cel mai potrivit prim pas pentru cei care au păstrat nostalgia soldățeilor de plastic din copilărie. Am avut și noi, fie cei românești, turnați în matrițe adesea inegale care îi făceau să aibă mari probleme de stabilitate. Mai târziu pungile cu seturi Made in China sau Made in Taiwan, excelenți și foarte colecționabili, care au dispărut în majoritatea cazurilor în acel vortex nostalgic și misterios unde se pierd cele mai multe jucării și cărți de benzi desenate. M-a atras din start tocmai pentru că îmi plac jocurile din categoria numită ”ameritrash”. Nu vreau cubulețe de lemn viu colorate, ci figurine. Nu mecanici ingenioase și revoluționare, ci o poveste și o tematică bine implementată. Chiar dacă mă costă mai mult. 

Prezentare oficială


Memoir 44 a fost din start conceput ca baza unui sistem cât mai ușor, fără reguli deosebit de complicate, fără calcule peste calcule, tabele cu valori și excepții de la regulament, fără să trebuiască să măsori distanța dintre unități cu vreo riglă miniaturială. Wargame cu miniaturi din plastic, plasat spre finalul celui de al Doilea Război Mondial (de unde și titlul) oferă un set de scenarii, 16 la număr, plus unul pentru varianta Overlord (pentru care ai nevoie de încă o copie a jocului de bază). Succesul a fost peste așteptări, este și astăzi unul dintre cele mai populare titluri Days of Wonder, și a avut până în prezent un număr impresionant de extensii și suplimente, inclusiv o geantă care să le includă pe toate. Armate noi - britanică, japoneză, rusă - cu scenariile, jetoanele, tokenele aferente, hărți în deșert și de iarnă și două Campaign Books, o extensie epuizată în prezent cu avioane, un pachet cu o campanie de iarnă, o imensă extensie cu 186 de figurine noi. Etc. Dar pachetul de start este suficient pentru început. Deși s-ar putea să nu ne ajungă prea mult timp. 

Partidă în desfășurare


Componente și surprize

Într-o cutie de dimensiuni normale pentru un boardgame, cu o grafică impresionantă, găsești o micuță comoară pentru un wargamer în devenire:

- manual cu instrucțiuni și scenarii, color, ilustrații, foarte clar și foarte bine tipărit. Reții esențialul de la prima lectură. Nimic stufos. 
- o hartă dreptunghiulară cu șase secțiuni și două fețe, pădure/plajă, împărțită în hexagoane și având pe laturi secțiunea pentru medalii. 
- 72 de jetoane - hexagoane pentru teren, medalii, Forțe Speciale, etc. 
- 70 de cărți cu ordine pentru unități, plus un set de informații succinte despre tipurile de teren, obstacole, ca să nu mai consulți manualul. Plus un suport din trei segmente, de plastic, pentru fiecare parte. 
- motivul pentru care am ales Memoir 44: două inserturi din plastic pline cu miniaturi pentru forțele Axei și Aliați, fiecare având 42 de infanteriști, 24 tancuri, 6 piese de artilerie, 18 obstacole (saci de nisip, sârmă ghimpată, baricadă). Totalul este mai mult decât generos. Axa este de un gri închis, Aliații verzi. Plus un ingenios suport pentru cărți. Miniaturile, deși de circa 28-30 mm înățime/lungime (după caz, tancuri au cam 3.6 cm) sunt surprinzător de detaliate. Nu perfecte, dar suficient de bine făcute, iar pe forumul boardgamesgeek se găsesc destule exemple de armate pentru Memoir pictate. Și când vezi o miniatură de 3 cm pictată, inclusiv arma... există pasionați dincolo de înțelegerea umană comună. Păcat că îmi lipsește orice doză infimă de talent în această direcție. 
- opt zaruri din lemn, cu simboluri (grenadă, tanc, stea, steag, infanterie). Practic ele rezolvă confruntările dintre unități. 

Suficient pentru un wargame memorabil. 

Un scenariu de Memoir 44

Exemplu de carte tactică
Sistemul este de o invidiabilă accesibilitate, și după primele partide mai ezitante nu mai ai nevoie de manual. Alegi un scenariu din cele 16, așezi pe hartă hexagoanele de păduri, râuri, orașe și restul în locurile indicate, adaugi obstacolele și unitățile pentru fiecare armată, împarți numărul de cărți de comandă necesar. O unitate de infanterie are patru unități, una de tancuri trei, artileria două. Și e o plăcere la început când vezi harta plină de unități, chiar dacă de dimensiuni reduse. Alternativ, fiecare jucător alege dintre cărțile de comandă una singură. Harta este împărțită în trei sectoare - stânga, centru, dreapta - și majoritatea cărților îți permit să muți una, două sau mai multe unități dintr-un sector. Cărțile tactice, mai puține la număr, permit atacuri aeriene, cresc numărul de mișcări, permit un contra-atac și altele. 

Infanteria se mută un hexagon și poate ataca, tancurile până la trei, artileria unul singur și nu mai poate să tragă. Atacul este și el cât de poate de simplu, fără calcule prea complicate. Dacă unitatea ta vede una inamică (celebrul line of sight) și este la o distanță potrivită atunci aruncă un număr de zaruri, în funcție de numărul de hexagoane, teren și alte modificări. Maxim trei, minim unul. Grenadă sau simbolul unității atacate înseamnă eliminarea unei miniaturi, steagul forțează de regulă retragerea plutonului, steagul este ratare. Se adaugă penalizări sau avantaje în funcție de tipul unității sau al terenului. Până la urmă e cam greu pentru un tanc să se descurce în pădure, unde infanteria sau Rezistența Franceză primesc bonusuri deloc neglijabile. O unitate eliminată total înseamnă o medalie, un punct de victorie, și mai poți câștiga puncte dacă ocupi și ții anumite obiective de pe hartă (în general orașe). Și tot așa, alternativ, până când Aliații sau Axa strâng numărul necesar de medalii. Simplu. Ușor de copiat, ceea ce s-a și făcut. O partidă nu depășește o oră, în cel mai bun caz. Teoretic se poate juca de la opt ani, în practică și un copil de șase ani, ajutat puțin să citească textul cărților de comandă, s-ar putea să îți ofere, cu dragoste filială, o înfrângere usturătoare. 

De ce funcționează? De ce nu?

Categoric, nu este genul de joc recomandat celor pasionați de strategii militare autentice sau celor care își doresc un joc pe cât posibil realist. Poți să ai o tactică aparent invincibilă și să ai ghinionul ca mâna de cărți să fie un adevărat coșmar. Poți să te descurci mai mult decât bine, și într-un atac aparent de rutină adversarul să aibă un noroc porcin, și cu un soldat singuratic, ultimul supraviețuitor al plutonului distrus, să îți elimine o divizie completă de trei tancuri. Rar, dar se întâmplă, și tocmai acest amestec de hazard și enervare fatalistă îi face pe mulți să evite Memoir 44

Zaruri de Memoir 44
Unele scenarii sunt mai dificile pentru Axă, altele pentru Aliați, dar jucătorii vechi afirmă că oricare poate fi câștigat, cu o sinteză inspirată de strategie și noroc. Pe mine tocmai asta m-a atras. Îmi dorisem de multă vreme un wargame, am fost tentat de mult mai voluminosul și complexul Tide of Iron, dar după primele partide mi-am dat seama că acest simplist Memoir 44 este mult mai distractiv decât mă așteptasem. Accesibil. Frumos. Plin de miniaturi. Și cu suficient extensii și modificări cât să aibă o viață foarte lungă. Sper să iau în viitorul apropiat o extensie cu o nouă armată. Fie rușii, fie japonezii. Primii ar avea ei Ofițerul Politic, dar să urli Banzai în timp ce zdrobești Aliații... priceless. 

Cam asta găsiți în cutie. Nice. 



Cumpărat de la Gamesstop.ro. De la care am mai luat în timp și alte jocuri, majoritatea prezentate aici. 

21 Sep 2013

Am ajuns la Hotel Universal

1 comments
După Cronicile genocidului (Radu Aldulescu) și Șoseaua Cățelu 42 (Alina Nedelea) am ajuns și la al treilea titlu din cele cinci finaliste ale concursului. Hotel Universal de Simona Sora. Să vedem ce și cum, începutul mi-a stârnit curiozitatea. Mai pe larg despre fiecare titlu când o veni vremea.

În pauze cred că ar merge și un boardgame, eventual o partidă de Memoir 44. Singur, sau eventual împotriva unei dintre personalitățile mele complexe, care va avea șansa de a juca, firește, cu Aliații. 

10 Sep 2013

Premiul Augustin Frățilă - romanele finaliste

2 comments

Juriul de specialitate ( Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea-Enache) a ales cele cinci romane finaliste la Premiul Literar ”Augustin Frățilă”. Cel mai bun roman românesc din 2012. 

1.  “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, Editura Cartea Românească, 2012
2.  “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească, 2012
3.  “Hotel Universal”, de Simona Sora, Editura Polirom, 2012
4.  “Omar cel orb”, de Daniela Zeca, Editura Polirom, 2012
5.  “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea, Editura ALLFA, 2012

Cinci din 56 înscrise. Am citit doar două dintre ele până acum. Unul a fost foarte bun, așa cum mă așteptam de altfel. Și dacă n-ar fi prea devreme poate pe el aș miza pentru marele premiu. Celălalt a ajuns mai mult accidental pe lista de lecturi și a fost o surpriză, una foarte plăcută. Nu dau mai multe detalii acum care sunt cele două cărți, dar cum anul acesta am onoarea de a face parte din juriul bloggerilor voi scrie despre toate cinci (și nu numai) pe parcurs. Și din cele rămase în afara finalei sunt câteva care merită citite, dar și despre acestea pe viitor. Marele premiu va fi decernat pe 7 noiembrie 2013. 

2 Sep 2013

Despre oroarea din Innswich în Revista de Suspans nr 12

0 comments

Un horror lovecraftian de zile mari și poate cel mai bun Edward Lee citit până acum. A reușit perfect să folosească stilul și atmosfera Maestrului, cu improvizații și schimbări personale foarte inspirate. 


Despre The Innswich Horror de Edward Lee în numărul 12 al Revistei de Suspans. 

1 Aug 2013

Despre Joyland în Revista de Suspans

2 comments
Noul Stephen King, Joyland, s-a dovedit chiar mai bun decât sperasem. Ar merita tradus și la noi cât mai repede, dar cine știe când, și cine, sau unde. Cum am spus/scris și cu alte ocazii King reușește să se joace din nou, într-o manieră doar aparent atipică pentru el. 

O mică prezentare cu titlul Tărâmul fericirii în numărul 11 al Revistei de Suspans. 

Aștept Dr. Sleep...

11 Jul 2013

Christopher Smith - Bullied

0 comments

Christopher Smith putea da lovitura cu această carte. Subiectul era mai mult decât promițător, chiar dacă poate nu tocmai original: un puști de liceu, victimă ani de zile a colegilor mai puternici, mai populari și mai curajoși, dobândește într-o bună zi forța de a se opune celorlalți. Chiar mai mult, puterea nelimitată de a se răzbuna pentru toți anii în care a fost umilit, lovit și transformat într-un outsider. Cu siguranță mulți dintre potențialii cititori s-ar fi regăsit în eroul cărții, un fel de vendetă tardivă și imaginară după suficiente zile de școală în care au fost la rândul lor victime. Ar fi chiar interesant de făcut o statistică sumară: câți dintre potențialii cititori au fost la rândul lor victime în anii de liceu sau de școală generală? O lume poate plină de stereotipii din filmele americane pentru adolescenți, cu ”bullies” și ”geeks”, majorete perfecte și superficiale, profesori departe de personajul lui Sidney Poitier din To Sir, With Love, mașini, cantina mereu aglomerată și ore de sport, dar mai mult decât tentantă pentru un thriller/horror sumbru, captivant și care să depășească în pași repezi cam toate tabuurile imaginabile.

4 Jul 2013

Arkham Horror - The Lurker at the Threshold

0 comments

Cea de a șaptea extensie din seria Arkham Horror (apărută în 2010) introduce un nou Herald, The Lurker at the Threshold (după romanul semnat de August Derleth), destul de puține item-uri unice, comune și vrăji, cărți noi de Mythos, porți și locații, ceea ce ar părea destul de puțin, chiar dacă este una dintre extensiile mici. Dar din fericire Lurker nu este doar una dintre cele mai dinamice și mai de efect dintre suplimentele Arkham Horror, făcându-se ușor simțit în jocurile de tip bază+expansion, dar și una dintre celei bune. Chiar aș putea spune că cea mai bună, prin schimbările aduse jocului. Calitatea este cea standard pentru Fantasy Flight, și rar am văzut jocuri mai bine produse decât cele scoase de ei. Tipar extraordinar, carton rezistent, grafica deja obișnuită. Excelent și exemplar. Mult mai dificil? Categoric, așa cum se întâmplă cam de fiecare dată când adaugi o nouă extensie. Se simte arhicunoscutul și temutul (pentru pasionații de Arkham Horror) fenomen pe care l-am numi ”diluție”? Surprinzător de rar. Te prinde de la primele jocuri? Cu mine așa s-a întâmplat. 

3 Jul 2013

Cel mai nou Stephen King

3 comments

În septembrie (cred) ar trebui să apară Doctor Sleep. Carte pe care o aștept cu mai multă nerăbdare chiar decât am așteptat, ani la rândul, Habarnam pe Lună (o dezamăgire). Dar o continuare la Shining? Să aflu în sfârșit ce s-a întâmplat mai departe cu Danny Torrance? Take my money. 

Joyland m-a făcut curios, mai ales după ce am avut neplăcuta surpriză să aflu că nu este disponibil ca ebook. O fi responsabilă explicația oficială de a reveni la senzația și bucuria unei cărți clasice, o fi teama de piraterie, o fi vreo tehnică de marketing. Și până la o iluzorie și întârziată traducere am primit ieri un exemplar din Joyland, paperback, luat de la Librăria Eminescu. Unde am constatat că mai au ceva titluri de King în stoc. 

Cadou din partea cuiva care are multă, chiar foarte multă răbdare, și o anumită slăbiciune pentru Stephen King. Și pentru mine. 

Unul din numeroasele avantaje ale căsătoriei...

PS: cartea, după primele 50 de pagini, se dovedește surprinzător de bună. Recenzia probabil în viitorul număr al Revistei de Suspans

Tutunuri Samuel Gawith la Tobaccoshop.ro

0 comments

La începuturile mele de fumător de pipă tutunurile Samuel Gawith au fost, îndrăznesc s-o spun, o revelație. Aveam câteva pipe, mai bune sau mai rele, baza unei colecții pe care sper într-o zi să o aduc la numărul perfect de 100 de exemplare. Trecusem prin faza clișeu a aromaticelor (pe care le fumez și acum), un debut obsesiv pentru Sundays Fantasy,  încercasem ce se mai găsea acum ceva ani pe piața românească (McBaren și Peterson, plus alte mărci pe care memoria gustativă e poate mai bine să le uite). Mai târziu aveam să trec prin faza mistică a adorării latakiilor și cea ulterioară a meditațiilor virginiene, preponderent sub formă de flake. Dar înainte de asta a fost primul tutun cu latakia. Squadron Leader de la Samuel Gawith. ”Monstră” primită de la Mrg, pe care am examinat-o ceva vreme înainte să fumez prima pipă. Nu mai întâlnisem așa ceva. Mirosul era straniu, textura diferită, umiditatea aproape de perfecțiune. Nimic din miresmele fructate sau cele vag aducând a iarbă a virginiilor simple, eventual cu un piperat adaos de perique. Una din acele fumate care îți rămân în memoria afectivă. 

2 Jul 2013

M-am întors... oarecum

2 comments

Cu o mică recenzie în numărul 10 al Revistei de Suspans: Brian Keene - Darkness on the Edge of Town. 
Sper ca de la numărul următor să contribui cu mai multe materiale. 


Unul dintre cele mai bune horror-uri citite în ultima vreme, lovecraftian, cinematografic și ”old-school” în părți egale. Nu știu când și dacă, dar ar merita o traducere. Cum ar merita și alte titluri purtând semnătura lui Keene, cum ar merita și Jack Ketchum, August Derleth, Edward Lee și mulți alții. 


8 Mar 2013

Stephen King - Dolores Claiborne

4 comments

Publicat în Revista de Suspans, nr 5, cu titlul Dolores

Nu puţini sunt cei care susţin că adevărat test pentru un scriitor este să creeze personaje feminine credibile şi vii, nu simple fantezii erotice bidimensionale şi lipsite de substanţă ori stranii creaturi livreşti ce îmbină într-o structură neglijentă stereotipii, reverii şi fragmente de imaginariu. Dacă este adevărat, atunci Stephen King este unul dintre autorii de „horror” – oricât de stereotipă ar fi această încadrare – care a reuşit în repetate rânduri să construiască femei nu doar reale şi veridice, personaje secundare sau principale, negative şi pozitive, de diverse vârste şi prinse în diferite poveşti, cât mai ales femei care te conving să mai citeşti un capitol, şi încă unul. Şi încă unul. Galeria este vastă: Carrie din romanul de debut; Annie Wilkes, malefica infirmieră din Misery; Donna, singura care rezistă în faţa lui Cujo; Jessie din Jocul lui Gerald; Odetta Holmes cu multiplele sale personalităţi din ciclul Turnului Întunecat; Lisey Landon din reuşita şi prea puţin discutata Povestea lui Lisey; Trisha din The Girl Who Loved Tom Gordon, care a reuşit să supravieţuiască celei mai teribile încercări imaginabile în viaţa unei puştoaice; Rose din Rose Madder. Doar câteva exemple, dar cei care au citit deja cărţile şi le amintesc. Poate chiar le-au recitit. Sunt femei pe care în limitele livreşti le-ai putea numi „adevărate”.

6 Mar 2013

Jack Ketchum - The Girl Next Door

0 comments

Publicat în Revista de Suspans nr 5 cu titlul Bătând la ușa vecinilor

Dacă nu ar fi existat ecranizările, cine ştie când şi dacă l-aş fi descoperit pe Stephen King, sau dacă l-aş fi citit de la bun început cu acel amestec de fascinaţie şi familiaritate. Acele titluri care existau până la jumătatea anilor 90, mult înainte de astăzi arhicunoscutele Green Mile sau Shawshank Redemption, unele mai reuşite, altele înfiorător de neinspirate. Casete video trase adesea după copia unei copii la o copie, cu subtitrări exotice sau sigle ale unor posturi de televiziune necunoscute, culori şterse şi sunet înfundat, dublate mai mereu în pripă, cu inventivitate şi lipsă de har, rânduite pe rafturile astăzi dispărutelor şi uitatelor centre de închirieri, şi trecute în cataloage ca „filme de groază”. Câteva dintre ele au fost extraordinare şi rezistă şi astăzi, au fost şi destule pe care ar fi mai bine ca memoria colectivă şi arhivele să le piardă pentru totdeauna. Dar au existat. Cea mai bună introducere în Stephen King şi în literatura „horror” pentru un puşti care nu citea mai nimic în afara benzilor desenate şi eventual titluri obligatorii din funesta bibliografie şcolară. Aşa l-am descoperit pe King, cu destui ani înainte să-i citesc prima carte. Unele lucruri par să nu se schimbe. Aşa l-am descoperit recent şi pe Jack Ketchum.

27 Jan 2013

Stephen King și Joe Hill - In the Tall Grass

7 comments

Publicat în Revista de suspans, nr 4, cu titlul King şi Hill vizitează Zona crepusculară


Greu de spus cât este King şi cât este Joe Hill în această nuvelă, o inspirată colaborare între tată şi fiu, potrivită ca scenariu pentru un episod din Zona Crepusculară. Prima serie. Unul dintre cele mai bune seriale făcute vreodată. Nu l-am citit până acum pe Joe Hill, deşi a publicat două romane, un volum de povestiri şi e privit ca o voce interesantă şi mai ales matură a noii generaţii a genului – şi aici se pare că ar fi contat prea puţin influenţa celebrului său tată. Am citit în schimb numerele apărute până acum din banda desenată Locke & Key, al cărei scenarist este Joe Hill (pseudonimul lui Joseph Hillstrom King), şi este unul dintre cele mai bune titluri apărute în ultimii ani, un amestec de gotic, oroarea lovecraftiană şi tensiune aproape cinematografică, totul pe fundalul unei lumi şi unui univers imaginar macabru, straniu şi percutant. In the Tall Grass, nuvelă apărută în două numere ale revistei Esquire în vara acestui an este – ca atmosferă, ritm epic şi muzicalitate a stilului – categoric un King. Îmi pare că aşa se întâmplă mai mereu cu titlurile scrise de King în colaborare cu alţi autori, oricare ar fi aceştia, iar cel mai bun exemplu îmi pare dubleta realizată în colaborare cu Peter Straub, Talismanul/ Casa întunericului. Dar în nuvela de faţă este un King ce aminteşte de vremurile bune, de King din perioada în care a apărut poate cel mai bun volum de povestiri horror purtându-i semnătura, Night Shift (1978). Un King care a revenit la originile sale.


    Despărţiţi unul de altul, speriaţi şi căutând un copil ce alternează strigătele de ajutor cu un râs aproape sardonic, fără a-l putea vedea vreo clipă şi înţelegând cu oroare că băiatul pare să se deplaseze tot mai departe în iarbă, Cal şi Becky încep să priceapă treptat că sunt prinşi nu doar în jocul unui copil şi, mai ales, al unei familii care nu este ceea ce credeau, ci mai ales în lanul de iarbă.

In the Tall Grass are în centru unul din acele locuri stranii aflate în afara lumii reale sau mai exact la graniţa dintre mai multe existenţe şi universuri. Un loc în care regulile clasice sunt ignorate ori de-a dreptul încălcate cu acea nonşalanţă ubicuă a supranaturalului. Porţiunea acoperită de iarbă înaltă aminteşte de cercul straniu de pietre din N., nuvela king-iană poate cea mai influenţată de Cthulhu Mythos, publicată în La asfinţit, este locul ce îi cheamă pe toţi cei ajunşi în preajma sa pentru a nu-i mai lăsa vreodată să se mai elibereze. Un loc ce nu poate fi înţeles, pentru că simpla sa existenţă este imposibilă în limitele fizice şi mentale ale trăirii umane. Înainte ca aceasta să devină supravieţuire. Iar când fraţii Cal şi Becky DeMuth, atât de apropiaţi încât nu sunt departe de acea aparent accidentală şi miraculoasă legătură telepatică a unor gemeni, ajung în preajma ierburilor misterioase, totul începe să semene cu primele minute dintr-un episod, unul bun, al serialului mai sus menţionat.

    Cal şi Becky sunt mai mult decât fraţi şi prieteni, sunt cu adevărat gemeni, chiar dacă fiecare ocupă un alt corp. Una din acele relaţii foarte rare, dar foarte dorite. Abia ieşind din adolescenţă, la vârsta la care adolescenţii stereotipi se gândesc doar la colegiu, eventual maşini, neapărat „dates” şi un viitor „job”, Cal trebuie să fie alături de Becky, pe care o sarcină nu tocmai accidentală, dar nici dorită, o va face să devină mamă. Nu peste mult timp. Viitor unchi şi vechi confident, plecat împreună cu sora sa într-o călătorie ce se vrea o evadare şi ultima aventură înainte de odiseea maternităţii timpurii, Cal este cel responsabil. Şi când aud dintr-un lan înalt de iarbă, foarte înalt chiar, peste doi metri, pierdut undeva prin Kansas, un copil care ţipă după ajutor, ce ar putea face fratele? Altceva decât să devină erou. Copilul strigă după ajutor din nou şi din nou. Din nou şi din nou. Şi când cei doi se decid să intre în lanul de iarbă, ciudat de înalt şi, după cum îşi dau repede seama, neaşteptat de rigid şi puternic, un glas feminin îi avertizează să nu creadă şi să plece cât mai au timp. Despărţiţi unul de altul, speriaţi şi căutând un copil ce alternează strigătele de ajutor cu un râs aproape sardonic, fără a-l putea vedea vreo clipă şi înţelegând cu oroare că băiatul pare să se deplaseze tot mai departe în iarbă, Cal şi Becky încep să priceapă treptat că sunt prinşi nu doar în jocul unui copil şi, mai ales, al unei familii care nu este ceea ce credeau, ci mai ales în lanul de iarbă. Loc unde regulile fizicii nu mai funcţionează. Loc din care nu mai poţi ieşi, oricât ai alerga şi oricât te-ai lupta. Eşti mai departe de drum pe măsură ce fugi spre el, departe de parcarea abandonată plină de maşini (ar fi trebuit să te întrebi ce caută acolo), telefonul nu are semnal, nu ai mâncare sau apă. Eşti captiv. Şi poate că singura soluţie este ca fostul samaritean, care a încercat să îi salveze pe alţii, să devină la rândul său o sirenă king-iană postmodernă şi să atragă alţi potenţiali salvatori. Într-un ciclu fără sfârşit.

    Foarte bună această colaborare între King-tatăl şi King-fiul, chiar mai bună decât mă aşteptam. Poate ar fi interesant şi un roman pe viitor, sau vreun scenariu, mai ales că în ultima vreme nu prea am mai auzit nimic de o posibilă ecranizare king-iană. In the Tall Grass e pentru King şi un fel de „back to the roots”, la acel stil şi acea atmosferă ce îmbină ceva din atmosfera nuvele Children of the Corn (inspirat ecranizată) cu dezorientarea şi teama din încă netradusa The Girl Who Loved Tom Gordon, totul pe un fundal amintind de povestirile scurte şi eficiente din seria originală de reviste Tales from the Crypt. Mi-a plăcut, chiar dacă finalul era previzibil. Ceea ce nu îl face mai puţin apăsător şi îngrozitor.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...