Cu siguranta astazi numele de Ion Manzatu (cunoscut si sub numele "de scena" de Nello Manzatti) nu mai spune nimanui nimic, poate cu exceptia celor indragostiti de muzica usoara interbelica, carora titluri ca "Frumoasa mea cu ochii verzi", "Femeia, eterna poveste" sau "Numai pe tine" le sunt cu siguranta cunoscute. Probabil fara a-si aminti pe moment numele compozitorului. In lipsa publicatiilor de epoca si a memorialisticii legionare informatiile sunt, din pacate, putine. Pentru ca Ion Manzatu s-a bucurat in anii '30 de celebritate nu doar ca autor de romante, ci mai ales ca cel care a compus muzica pentru unele dintre cele mai importante cantece legionare, de la "Sfanta tinerete legionara" la "Imnul Mota-Marin" sau "Imnul muncitorilor", lucrand cel mai adesea impreuna cu Radu Gyr, care semna versurile. Cei doi aveau sa ofere propagandei legionare o arma formidabila - cantecul. Codreanu intuise corect inca de la inceputurile miscarii ca are nevoie de un astfel de instrument de propaganda, al carui efect avea sa depaseasca cele mai optimiste asteptari. Interesant este ca dupa instaurarea regimului comunist, cand numele de Manzatti a fost trecut la index, melodiile sale au continuat sa fie cantate, fara a mai fi mentionat vreodata numele compozitorului. Si, asa cum se intamplase cu multi dintre colegii sai de generatie, interzicerea a adus, destul de repede, uitarea.
Cateva date biografice
Nascut in 1902, in Bucuresti, Ion Manzatu a fost compozitor si interpret, dar si - ca multi alti colegi sai de generatie - ziarist si scriitor, o lunga perioada critic muzical al revistei Vremea, chiar daca succesul sau literar nu a atins vreodata cotele inregistrate de muzica sa. Nu doar unul dintre cei mai populari compozitori ai anilor '30, dar si membru si inspector muzical onorific al Societatii Compozitorilor Romani, aflata sub presedintia lui George Enescu. Membru al Partidului National Liberal inca din 1927, fascinat de Bratieni si provenind dintr-o familie instarita, parea putin probabil ca Ion Manzatu sa se apropie de Miscarea Legionara, chiar daca se poate sa ii fi cunoscut pe unii dintre tinerii intelectuali "gardisti" din paginile ziarelor si revistelor de epoca, ori poate chiar personal. Participa mai mult intamplator la o sedinta de cuib, este atras de Miscarea Legionara, si in scurt timp va fi nu doar "compozitorul" oficial al acesteia, dar va servi in repetate randuri ca translator pentru Corneliu Zelea Codreanu, la intalnirile acestuia cu politicieni straini sau jurnalisti. Interesant este ca din amintirile sale nu reiese ca ar fi fost vreodata formal incadrat in Miscare, ca ar fi avut vreun grad sau vreo functie in ierarhie, si s-a apropiat de legionari intr-un moment de maxima ascensiune a acesteia, dupa 1936.
Arestat in 1938, alaturi de numerosi alti legionari, este internat in lagarul de la Tismana, apoi la Miercurea Ciuc si Vaslui. In timpul scurtei guvernari national-legionare este director general al Societatii de Radiodifuziune, iar dupa rebeliune, spre deosebire de multi alti legionari marcanti, nu este arestat sau condamnat. Mai mult, in 1942 guvernul apeleaza la el pentru a compune un mars destinat trupelor romane ce luptau pe frontul de Est, proiectul neconcretizandu-se. Manzatu ceruse expres sa colaboreze din nou cu Radu Gyr, condamnat atunci pentru participarea la rebeliune. Dupa instaurarea comunismului paraseste tara, traieste in Argentina, Germania, Franta si Italia, unde pastreaza legatura cu unii dintre legionarii exilati si colaboreaza la cateva publicatii in limba romana, publicand si doua volume memorialistice, "Cartea pribegiei" si "Frumoasa cu ochii verzi", din pacate imposibil de gasit astazi. Din fericire fragmente de memorialistica, evocand Bucurestii inceputului de secol XX, au fost publicate in revistele romanesti din exil si sunt disponibile aici. Moare pe 5 februarie 1986 la Milano. Putini stiau ca ii lasase lui Ion Marii, important editor de literatura legionara, un text in manuscris, cu titlul "Cum am scris cantecele legionare". Cu dispozitia expresa de a-l publica postum.
Volumul apare in primavara lui 1986, in Colectia Europa, la Munchen, in conditii grafice de invidiat. In afara fragmentului memorialistic al lui Manzatu, mai continea un text de Radu Gyr “Suferinta, jertfa si cantec” (despre perioada petrecuta in lagar in 1938) si partiturile celor mai importante imnuri si marsuri ale Miscarii Legionare. Ion Marii, generosul editor, povesteste in prefata cum in vara lui 1962, la o intalnire cu Manzatti la Milano (cand acesta avea functia de Public-Relations-Director la o intreprindere) compozitorul nu a ezitat sa ii cante la pian atat vechile imnuri legionare, cat si cateva dintre melodiile sale "de inima albastra". Unul dintre cele mai interesante volume de memorialistica legionara aparute in exil, pentru ca ofera in premiera istoria genezei celor mai cunoscute melodii legionare. Cu siguranta ca cei care au ascultat pe caseta sau ulterior pe internet inregistrarile originale, de slaba calitate, ale cantecelor legionare ar fi curiosi sa afle cum au luat nastere acestea.
Singurul disc cu imnuri legionare
Daca inainte de '90 cantecele legionare erau tabu, si nu se punea problema sa circule macar un fragment de text, dupa 1990 a aparut o inregistrare de proasta calitate ce continea mai multe imnuri - Sfanta Tinerete, Imnul Mota Marin, La lupta, muncitori, Stefan Voda al Moldovei, etc, si un discurs al lui Corneliu Zelea Codreanu, singura marturie sonora ramasa de la acesta. Personal, am ascultat prima data o copie pe caseta audio undeva prin 1997 sau 1998, adusa de cineva din Sibiu, si trebuie sa spun ca era foarte, foarte prost inregistrata, mai aproape de zgomot cacofonic decat de muzica. Se auzea ceva din linia melodica, uneori un fragment de vers, dar cam atat. O versiune in format mp3 a aparut pe CD-ul Garda de Fier, editat de Grigore Oprita prin 1999 (si care avea sa fie unul dintre capetele de acuzare in procesul sau), ceva mai buna calitativ, si macar aveai si textele la indemana. Ulterior, aveam sa aflu ca exista si un disc, pe care nu l-am vazut niciodata, dar ar fi fost scos de exilul legionar undeva prin '60 - '70, si ca acesta ar fi fost singura sursa existenta. De unde aparuse matrita ? Era oare de mai buna calitate ? Unde fusesera inregistrate cantecele, cand si de catre cine ?
O parte din raspunsuri sunt oferite chiar de Nello Manzatti. Spre sfarsitul lui decembrie 1940, inspirat de calitatea discurilor cu marsuri naziste, compozitorul decide sa inregistreze cinci dintre compozitiile sale si mai vechiul Stefan Voda al Moldovei, rearanjate pentru cor si orchestra de Paul Constantinescu. Initial, Manzatti a vrut sa foloseasca studiourile Societatii de Radio, cu concursul Orchestrei Filarmonice si corul Operei Romane, dar in final a lucrat cu Orchestra mare simfonica si corul Societatii de Radio, sub bagheta lui Theodor Rogalsky, atunci dirijor titular ai Orchestrei. Precipitarea evenimentelor in ianuarie a anulat proiectul, si matritele pareau pierdute. Nu mica a fost surpriza lui Manzatii cand, in 1973, Ion Marii ii aduce discul mentionat mai sus, care cuprindea si cateva cantece interpretate de Corul muncitoresc legionar. Cineva (nu se stie cine) salvase matritele si le imprimase in exil. Cine anume ? Posibil ca raspunsul sa fie cunoscut doar in cercurile legionare, dar ar fi interesant de stiut. Cum ar fi interesante mai multe informatii despre discul in cauza, sau o fotografie a copertei. Compozitorul noteaza ca reproducerea pe care o cunoastem astazi fusese mult alterata de timp, dar este categoric singura in circulatie.
va urma
0 comments:
Post a Comment